Ilie Dumitrescu a ales fotbalistul care o să „explodeze” din naționala României!

Ilie Dumitrescu a ales fotbalistul care o să „explodeze” din naționala României!
  • Publicat:

Ilie Dumitrescu, fost mare internațional român, acum analist TV, și-a ales jucătorul din naționala tricoloră condusă de Mircea Lucescu care în curând o să „explodeze”.

Fostul component al Generației de Aur este profund impresionat de Valentin Mihăilă, extrema stângă de 24 de ani a celor de la Parma, autor al unui gol în meciul cu Lituania, și este convins că în cel mai scurt timp acesta o să aibă evoluții constant foarte bune în tricoul naționalei.

Ilie Dumitrescu crede că Valentin Mihăilă o să „explodeze” în tricoul naționalei!

Valentin Mihăilă nu a reușit să spargă gheața în acest sezon de Serie A pentru Parma, chiar dacă a avut parte de mai multe ocazii de gol, însă Ilie Dumitrescu nu are emoții în privința viitorului fotbalistului român.

Ilie Dumitrescu l-a caracterizat ca fiind un „jucător rar” pe fotbalistul care a marcat în tricoul naționalei în Liga Națiunilor, atunci când a deschis scorul în meciul cu Lituania, scor 3-1.

„Eu cred că Man îl obligă să se ridice la nivelul lui. Eu zic că Mihăilă e un asset extrem de important, e jucător de bază (n.r. la Parma). Când va marca câteva goluri, atunci o să îl vedeți pe Mihăilă.

O să explodeze și o să ajungă la un nivel foarte bun și din punctul de vedere al eficacității. El este un jucător rar, din punctul meu de vedere, pe poziția asta. Are toate calitățile pentru poziția asta”, a spus Ilie Dumitrescu la DigiSport.

Fotbalistul Parmei n-a mai rezistat și a răbufnit

Valentin Mihăilă, autorul primului gol al „tricolorilor” cu Lituania, a fost extrem de nemulțumit de suprafața de joc de pe arena din Ghencea și a afirmat că ar fi preferat să joace mai degrabă pe un teren sintetic, aşa cum a fost în Kosovo. Extrema stângă dezvăluie că a propus federalilor ca naționala să joace pe „Ion Oblemenco” din Craiova, însă propunerea sa a rămas fără rezultat.

„Eu mi-aş dori foarte mult să jucăm la Craiova, pentru că e un stadion frumos şi un gazon foarte bun, chiar am şi întrebat de ce nu jucăm acolo. Nu contează pe ce stadion ne vom califica, acum a fost foarte prost gazonul. Nici nu are rost să vorbesc, preferam să joc pe sintetic în Kosovo, decât să joc aici”, a spus Valentin Mihăilă.

Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
Putin a dat ordinul ISTORIC. Va fi de 10 ori mai mare. Decizia care anihilează Ucraina
Putin a dat ordinul ISTORIC. Va fi de 10 ori mai mare. Decizia care anihilează Ucraina
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×